Istoric

Localitatea Liubcova este amplasată în extremitatea sudică a judeţului Caraş-Severin, pe Dunăre, în zona numită “Clisura Dunării”, pe râul Oraviţa. Sudul localităţii este traversat de drumul naţional DN57 care străjuieşte Dunărea.

Istorie

Cercetările arheologice efectuate în arealul localităţii au scos la iveală o cetate romană care făcea parte din sistemul defensiv de la Dunăre. Valea Cameniţei, în care astăzi se află cele trei sate SicheviţaGornea şi Liubcova, a fost locuită din vechime de către băştinaşii români. Locuitorii lor sunt printre cei mai vechi locuitori ai Clisurii Dunării, ei fiind apărătorii cetăţilor de pe Dunăre din trecutul îndepărtat şi pe toată perioada Evului Mediu. Vetrele celor trei aşezări s-au modificat de multe ori în decursul secolelor, casele fiind în realitate amplasate răzleţ în toată zona, cu precădere în zona mai înaltă din munţi. După retragerea turcilor din Banat, cele trei sate s-au stabilit mai la vale, pe actualele locaţii, dar locuitorii şi-au păstrat aceleaşi obiceiuri şi nume comune.

Prima atestare documentară despre existenţa actualului sat Liubcova datează din 1690, fiind vorba despre însemnările lui Marsigli de la sfârşitul perioadei de dominaţie turcească. Satul bătrân s-a aflat mai demult pe dealul „Velichi Breg”, la 1 km deasupra vetrei de astăzi. Pe harta oficială din 1723 apare denumirea Lupcova şi probabil după năvălirea turcească din 1738 satul s-a aşezat definitiv pe actuala locaţie. La 1789 apar menţionate separat Gornia Lupkova şi Dolnia Liupkova, adică Liubcova de Sus şi Liubcova de Jos. În această perioadă s-au aşezat şi sârbii, care au convieţuit cu românii, formând un sat mixt.

O altă înregistrare importantă în documentele oficiale datează din 1772, când Liubcova a fost înregimentată pentru apărarea graniţei. Tot atunci a început regularizarea satului. La 1794 a fost construită biserica.